28.02.2012

Ion Creangă, un Homer al nostru

Anul acesta, Ion Creangă împlinște 175 de ani de la naștere. Cu această ocazie, am organizat o expoziție virtuală în semn de apreciere pentru creația lăsată nouă. Ne-a încîntat cu poveștile și amintirile sale din copilărie. Revenim la creația sa ori de căte ori simțim nevoia de ceva frumos. Scrisul și stilul său este inconfundabil.
Ne închinăm în fața Măriei Tale pentru ceea ce ai creat, lăsînd o valoare artistică de neegalat.
Chiar dacă ați scris undeva afirmația Iubite cititor.
Multe prostii vei fi citit, de cînd ești. Citește, rogu-te, și aceste și pe unde-i vedea că nu-ți vin la socoteală, ia pana în mînă și dă tu cu altceva mai bun la iveală, căci eu atîta mai priceput și atîta am făcut
nu cred să existe cineva care să te întreacă. Ion Creangă este Ion Creangă.


Creangă, Ion. Opere. – Iași : Princeps Edit, 2006. – 309 p.

În această lucrare sunt incluse Povești, Amintiri din copilărie, Povestiri artistice, Povestiri didactice, Teatru, Poezii originale, Poezii culese și stilizate, Publicistică, Rostiri, zicători, cuvinte, Corespondență. La final sunt incluse Fragment de autobiografie, Note la povești Glosar, bibliografie și Opera lui Ion Creangă în interpretarea criticii literare.
În colecțiile Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” mai sunt cîteva astfel de titluri, editate în București, de Editura Fundației Culturale Române și Univers Enciclopedic.



Creangă, Ion. Scrieri. - Chişinău : Litera, 1997. - 293 p.

În aceste Scrieri sunt incluse Povești (Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac, Ivan Turbincă etc.), Amintiri din copilărie, Povestiri (Moș Nichifor Coțcarul, Povestea unui om leneș, Cinci pîni etc.) și Pvestiri didactice (Păcală, Inul și Cămașa, Acul și barosul, Ursul păcălit de vulpe).





Creangă, Ion. Amintiri din copilărie. – București; Chișinău : Litera Internațional, 2005. – 335 p.

Fiecare din noi are niște amintiri din copilărie care rămîn memorabile în mintea noastră. Peste ani ne aducem aminte cu drag de ele. Se pare că Ion Creangă a fost atît de năstrușnic în copilăria sa încit a dorit să-și împărtășe emoțiile cu cei din jurul lui. Dar ne amuză ceea ce citim în amintirile lui și ăutem face o comparație cu copilăria noastră. Nu vom intra foarte mult în detalii vis-a-vis de această lucrare, pentru că nu cred că există om să nu fi citit Amintirile lui Creangă.
Această carte a ajuns la a 5 ediție. Tot aici mai sunt incluse Povești, Povestiri și Povești didactice ale lui Ion Creangă.
Ținem să menționăm că lucrarea Amintiri din copilărie scrisă de Ion Creangă sunt în colecțiile Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” editate și de alte edituri cum ar fi Editura Minerva din București în anul 1971, editura Lumina din Chișinău în anul 1990.



Ion Creangă. Cele mai frumoase povestiri. - S. l.: Papion, 2001. – 159 p.

În această carte sunt incluse următoarele opere: Amintiri din copilărie, Povestiri, Poveste, Moș Nichifor Coțcarul, Povestea unui om leneș, Moș Ion Roată, Popa duhu, Cinci pîni, Ion Roată și Vodă Cuza.



Creangă, Ion. 5 poveşti. - Iaşi : Sedcom Libris, 2003. - 51 p.

Este o ediţi ilustrată şi include poveştile Capra cu trei iezi, Fata babei şi fata moşneagului, Povestea unui om leneş, Punguţa cu doi bani şi Ursul pîcîlit de vulpe.




Creangă, Ion. Povești. Povestiri. Amintiri. – Chișinău : Prut Internațional, 2004. – 318 p.

Din poveștile scrise de Ion Creangă sunt incluse Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac, Ivan Turbincă etc., din Povestiri sunt incluse Moș Nichifor Coțcarul, Povestea unui om leneș, Cinci pîni etc. respectiv Amintiri din copilărie. Sunt cîteva ediții cu un astfel de titlu, editată în București, Editura pentru literatură, editată în 1967, Iași, editura Junimea, 1983, Chișinău : Litera, 1996, și București : Gramar, 2007.



Creangă, Ion. Povești. Povestea lui Stan Pățitul. – Chișinău : Cartea Moldovei, 2007. – 27 p.

Este o ediție ilustrată, pentru copii. E vorba de un băiețel care rămîne orfan și este plecat între străini ca să-și întrețina viața. Muncind pe la oameni, adună bani și își cumpără necesarul pentru gospodărie.



Creangă, Ion. Pupăza din tei. – București : Editura Ion Creangă, 1989. – 56 p.

În această lucrare sunt niște fragmente din Amintiri din copilărie, și anume: Școala din Humulești, Caprele Irinucăi, Casa părintească, La cireșe, Pupăza din tei, La scăldat. Este o ediție cu ilustrații.



Creangă, Ion. Smărăndița popii. La scăldat. – Chișinău : Pontos, 2008. – 37 p.

E vorba de două povestiri din Amintiri din copilărie. Este o ediție ilustrată, destinată pentru copii.



Creangă, Ion. Scrisori / prefață: Daniel Corbu. – Iași : Princeps Edit, 2006. – 61 p.

Deși nu este o carte voluminoasă, aici sunt incluse scrisorile lui Creangă către colegii lui Mihai Eminescu, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Nicolae Gane, Ioan Slavici, A. C. Cuza, Mihail Kogălniceanu. După cum afirmă și Daniel Corbu în prefața acestei cărți, „scrisorile păstrate de la Ion Creangă sunt puține. El prefera confesiunea orală celei prin scrisori, iar moda jurnalului încă nu se impusese la noi. În cele treizeci de scrisori care se cunosc, Creangă este la fel de fermecător ca și în operă.” Mai este o astfel de carte editată în 2001, tot în Iași, editată de aceeași editură.



Anecdote cu și despre Creangă / cuvînt înainte: Daniel Corbu. – Iași : Princeps Edit, 2002. – 35 p.
După cum afirmă și Daniel Corbu în Cuvînt
înainte, „cartea de față adună la un loc evocări ale celor mai spectaculoase întîmplări cu Creangă, care fac din marele povestitor român un personaj picant, original, admirat. Chiar dacă aceste fragmente evocatoare sunt semnate de oameni care l-au cunoscut, e sigur ca multe scene pline de farmec, de spontaneitate s-au pierdut și ne justifică regretul lipsei uni biograf-trezorier cu vocație, care să-l fi cunoscut îndeaproape.

Felicitare de 1 Martie

De multe ori îmi puneam întrebarea care e semnificaţia zile de 1 Martie, ştiam doar că pe data de 1 Martie dădeam marţişoare şi flori fetelor şi femeilor, iar o bună perioadă de timp am avut impresia că 1 Martie e ziua femeilor, iar 8 Martie e ziua mamelor. Dar cînd am crescut mai mare am descoperit cu adevărat semnificaţia zile de 1 martie:
“Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada alb” .
Şi acum cînd aţi aflat-o şi voi fie ca acest marţişor sa vă aducă, odată cu primele raze ale primaverii, multe realizări, îndeplinirea tuturor viselor, multă fericire şi numai bucurii. Din depărtări, pe aripi neştiute, purtat de un dulce şi mirific dor în cea mai minunată primavară mă îndreapt spre voi toţi cu cîte un Martisor!

Vă doresc tuturor o primăvară fericită!











Maria Bivol

25.02.2012

Victor Hugo, evocarea elogiului uman

În anul 2012 Victor Hugo împlineşte 210 ani de la naştere. Opera sa este de excepţie şi incomparabilă. Cu siguranţa Franţa se mîndreşte cu un astfel de scriitor, a cărui operă a intrat în patrimoniul literaturii universale.

Hugo, Victor. Mizerabilii: în 3 volume / V. Hugo; trad.: Lucia Demetrius, Tudor Măinescu; note: N. N. Condeescu. – București : Cartex, 2007.
Vol. 1. – 903 p.
Vol. 2. – 494 p.
Vol. 3. – 253 p.

Domnul Myriel, devenit episcopul Bienvenu, care locuiește la Digne împreună cu sora sa, Baptistine, are ocazia de a se întâlni cu un ocnaș evadat, ce îi bate la ușă pentru a-i cere mâncare și adăpost. Fiind un om nespus de bun, de milostiv, ce își dădea mai toți banii săracilor și care nu putea refuza prilejul de a face o faptă bună, îl primește, spre marea uimire a ocnașului, care fusese refuzat de toată lumea.
Știind bine că este un evadat căutat de poliție, episcopul îl cazează într-o cameră de unde ocnașul, pe nume Jean Valjean, fuge furând argintăria casei. Este prins de jandarmi și adus în fața domnului Bienvenu, care îl declară nevinovat și îi dăruiește și două sfeșnice de argint. Jean Valjean pleacă și se întâlnește pe drum cu micuțul Gervais, căruia îi fură moneda de doi franci, neascultându-i rugămințile stăruitoare de a i-o înapoia.
Ajuns la Montreuil-sur-Mer, și schimbat treptat de bunătatea pe care episcopul i-o arătase, fostul ocnaș își ia numele de Madeleine și începe o mică afacere în domeniul industriei mărgelariei folosind tehnici învățate la ocnă. Afacerea prosperă și ajunge una profitabilă. În scurt timp, orașul Montreuil-sur mer renaște datorită domnului Madeleine. El devine binefăcătorul ținutului: dă de lucru șomerilor, îi ajută pe săraci și pe bolnavi; este numit primarul orașului, după ce refuză de mai multe ori.
Un vigilent inspector de poliție, numit Javert, asistă la episodul în care primarul îl salvează pe moș Fauchelevent, dând dovadă de o forță fizică nemaiîntâlnită, aproape supranaturală. Își dă repede seama că Madeleine nu este nimeni altul decât ocnașul Jean Valjean, vestit pentru forța sa.
Acesta se întâlnește la sediul poliției cu Fantine, o fostă lucrătoare de la fabrică, ajunsă pe drumuri și nevoită să facă fapte josnice pentru a-și întreține fetița. El dă poruncă să fie eliberată și atrage astfel și mai mult suspiciunile lui Javert asupra lui. Fantine este internată și îngrijită de o măicuță pe nume Simplice. Domnul Madeleine o vizitează pe nefericită aproape zilnic și începe să-i cunoască nevoile. Fetița acesteia, pe nume Cosette, este crescută de ticăloșii soți Thenardier, care îi cereau bani în fiecare lună pentru ca micuța fetiță să fie o servitoare și să mănânce resturile de mâncare de pe jos.
Primarul, înduioșat de starea Fantinei, care era pe moarte, hotărăște să plece la Montfermeil, satul în care se afla cârciuma lui Thenardier, pentru a o înapoia pe Cosette. Dar prea târziu! Madeleine este prins de Javert, care îl urmărea de foarte mult timp. Fantine moare, reușind să obțină promisiunea primarului că va avea grijă de fetița sa.
Jean Valjean scapă din închisoare de două ori: prima dată scapă din mâinile lui Javert, iar a doua oară de la ocnă, printr-o întâmplare misterioasă. Salvează viața unui marinar de pe un vas dar „moare” chiar el. De fapt se aruncă in mare și este crezut mort. Se duce la Montfermeil, după ce își ia, de la domnul Lafitte, banii pe care îi deținea sub numele de Madeleine, și o cumpară pe Cosette de la nemiloșii hangii.
Se mută la Paris, în hardughia Gorbeau, de unde este nevoit să plece din cauza lui Javert, care îl urmărește din nou. Scapă de el și se duce împreună cu Cosette, pe care o îndragea acum enorm, la mănăstirea Petit-Picpus. Acolo îl intâlnește pe grădinarul moș Fauchelevent, care îl ajută să se stabilească la mănăstire.
La Paris, in strada Filles-du-Calvaire nr. 6 locuieste un burghez pe nume Gillenormand, in varsta de nouazeci de ani, impreuna cu fiica sa si cu nepotul sau, Marius. Baietelul acesta, care fusese separat de tatal sau din cauza buniculului, primeste intr-o zi o scrisoare care il anunta ca tatal pe care nu il cunoaste este pe moarte. El se duce la fostul colonel demn de tot respectul pentru curajul dovedit in luptele duse pentru patria sa, nestiind nimic despre trecutul sau glorios si neiubindu-l deloc.
Tatal lui Marius moare iar baiatul isi da seama de iubirea pe care i-o datora tatălui sau datorita discuției miraculoase pe care o are cu domnul Mabeuf. Supărat pe bunicul sau pleacă de acasă si se stabilește in hardughia Gorbeau, vechea locuința a lui Jean Valjean. Se împrietenește cu membrii grupului A.B.C.: Enjolras, Combeferre, Jean Prouvaire, Feuilly, Courfeyrac, Bahorel, Laigle, Joly si Grantaire, dar nu intra in grupul lor ce lupta pentru înfăptuirea revoluției.
Se întâlnește cu o fata ce se plimba mereu pe aleile grădinii Luxembourg însoțită de un bătrân, poreclit Leblanc. Marius se îndrăgostește de aceasta fata si face dese plimbări prin Luxembourg doar pentru a o zări o clipa. Ea nu este nimeni alta decât Cosette, ieșită din mănăstire si bătrânul nu este nimeni altul decat Jean Valjean. Acesta observa comportamentul ciudat al lui Marius si stabilește sa nu se mai plimbe prin acea gradina. Asta inseamna pentru Marius o lovitura teribila: pierderea Ursulei sale, caci el așa credea ca o cheamă.
Cîteva luni este disperat dar se ivește un prilej de a o revedea pe Cosette si de a-i salva viața batranului Leblanc. Intr-o zi, in camera alaturată lui din hardughia Gorbeau, vecinii Jondrette îi au ca musafiri chiar pe Cosette si pe tatăl sau. Acesti vecini trimit tuturor scrisori pe nume false cerand, sub diferite pretexte, bani celor milostivi. Noile lor victime sunt chiar persoanele atât de dragi lui Marius, care poate urmari intalnirea printr-o gaură ce face legatură dintre camera sa și cea a familiei Jondrette. Aceasta este de fapt familia Thenardier, a carei carciuma daduse faliment. Recunoscandu-l pe Jean Valjean, stapânul casei planuiește asasinarea lui, angajand niște criminali din banda Patron-Minette. Ii dă intalnire in acea seară iar victima vine, vrand sa ajute un sărac sa-și platească chiria. Marius anunța poliția si astfel Javert este nevoit să ii salveze viata celui pe care il urmărise atat de mult timp pentru a-l aresta. Tînărul primește pistoale pentru a anunta poliția de sosirea momentului critic dar este pus intr-o situație dificilă. Trebuie sa-l dea pe mîna poliției pe cel care i-a salvat viața tatălui său – Thenardier( de fapt acesta il scosese dintr-o groapa de cadavre pentru a-l jefui) sau să-l lase să moară pe tatăl fetei pe care o iubea din tot sufletul- Jean Valjean.
Pana la urmă nu face nimic și lasa totul in seama lui Javert, care ii salvează viața fostului ocnas Jean Valjean. Acesta scapă neobservat și iși schimbă locuința pentru a nu fi descoperit de nimeni. Se mută in strada Plumet. Eponine, una din cele doua fice a lui Thenardier află adresa Cosettei si i-o dă lui Marius, in ciuda faptului că această oropsită a sorții îl iubea in adîncul sufletului. Marius se intalnește cu Cosette in strada Plumet, care este de acum inainte gazda unei povești de dragoste.
Jean Valjean hotăresșe să plece la Londra datorită biletelului de la Eponine care il indemna să facă acest lucru, iar Marius este din nou in situația de a o pierde pe Cosette. Se duce la bunicul său Gillenormand pentru a-i cere sprijinul, dar acesta îl refuză.
Dezamăgit de reacția bătrânului și având in fața o răscoala gata să izbucnească, hotaraște să se ducă in luptă pentru a muri. Astfel se alătura prietenilor lui, membri ai grupului A.B.C., in lupta de la baricade, condusă de foarte curajosul, ințeleptul, dreptul, mândrul si neînfricatul Enjolras. Gavroche, fiul lui Thenardier dar mai mult crescut pe stradă, participă și el la răscoală. Este insărcinat de Marius să-i trimita un bilet Cosettei care ajunge in mainile lui Jean Valjean.
In iunie 1832, membrii grupului A.B.C., impreună cu voluntarii adunați de pe străzi, construiesc o baricadă in strada Chanvrerie. Marius, care trebuie să-și respecte promisiunea facută Cosettei, Gavroche, Javert, prins ca spion și Jean Valjean, care primise biletul de adio al lui Marius pentru fiica sa, se aflau și ei la baricada condusa cu multă pricepere ,curaj si patriotism de Enjolras. Iubitul Cosettei, incercând să-și dea viața pentru infăptuirea răscoalei, salvează baricada de primul atac al soldaților, urcându-se in varful ei cu un butoi de praf de pușcă și amenințand că va arunca totul in aer in cazul in care inamicii nu se retrag. Astfel, Marius ajunge un al doilea conducător, alături de Enjolras.
Dându-si seama că la venirea zorilor vor muri cu toții, rasculații hotărăsc să salveze cativa oameni imbracandu-i in uniformele garzii nationale, iar Jean Valjean iși dă uniforma pentru a salva viața unui necunoscut. El le este de mare folos tinerilor răsculati, dar incearca pe cât posibil sa nu omoare pe nimeni. Gavroche iși dă viața intr-un mod admirabil aducând baricadei prețioasele gloanțe de care are atâta nevoie.
Printr-o intamplare extraordinară Jean Valjean îi salvează viața lui Javert, omul care ii pricinuise atâtea necazuri. Acesta este prins ca spion in baricadă iar lui Jean Valjean ii revine sarcina de a-l executa. Dar el ii dă drumul, spunându-i adresa sa pentru ca mai tarziu să-l poata aresta.
Intre timp, minunații tineri, membri ai grupului A.B.C. sunt omorâți unul cate unul. Aceasta regula nu îi ocolește nici pe ceilalți răsculați. Aceștia hotărăsc să se adăpostească intr-o cârciumă din apropiere. Enjolras ajută la adăpostirea celor ramași in viața stând cu pușca lui in mână in fața unui intreg regiment.
Pâna la urmă in viață nu rămîn decat Jean Valjean și Marius, care rămăseseră in spatele carciumii, curajosul Enjolras, privind moartea mândru si dîrz și Grantaire, care adormise in timpul luptei din cauza beției. Acest băiat, mai tot timpul beat si ușuratic, ce fusese primit din milă de Enjolras in grupul condus de el, se trezește si are onoarea să moară alături de acel inger neinfricat ce iși dă viața pentru patrie fără să șovăie.
Jean Valjean il salvează de la moarte pe acela pe care il ura și il făcea responsabil de desparțirea dintre el si Cosette: pe Marius. Mergând prin canalele Parisului, pe intunericul infricoșător de acolo și prin mizeria de nedescris, si riscându-si viața in nisip mișcător, reușește să ajungă la o ieșire ținând in brațe trupul poate neinsuflețit al lui Marius. Acolo se intalnește cu Thenardier, care nu il recunoaște.
In schimbul a treizeci de franci, el ii ajută pe cei doi să iasă din canal, dar pentru Jean Valjean se ivește o alta piedică: Javert. Acesta vrea să-l aresteze pe fostul ocnaș, dar mai intâi il duce pe Marius acasă la bunicul său. Ajuns in fața casei acestuia, îi permite acestuia să intre in ea, el așteptând afară. Când Jean Valjean iese din casă pentru a fi dus la un sediu de poliție, nu il mai găseste pe Javert. Acesta isi da seama că face rău arestându-l pe cel care ii salvase viața, chiar daca el este un fost ocnaș. Dar face rău si neimplinindu-și datoria fată de justiție. Innebunit, el se sinucide aruncându-se in Sena.
Marius este vindecat datorită ingrijirii speciale pe care i-o dă bunicul. Acesta, pentru fericirea nepotului său, vorbește cu domnul Fauchelevent, adica Jean Valjean și il invită pe el și pe Cosette in casa lui. Marius se vindecă de tot și se căsătorește cu iubita sa, Cosette. Dar tatăl ei refuză să locuiască impreună cu tinerii casatoriți deoarece ar face un mare pacat mințindu-i si ascunzandu-și identitatea. Urmează o perioadă grea pentru eroul principal al acestei cărți: îi spune adevărul despre trecutul sau lui Marius, care incepe să-l indepărteze de Cosette, se intâlnește cu ea in fiecare seară dar fiind foarte distanți unul fată de altul, ajunge până la urmă să nu o mai vadă deloc și se izolează in camera sa așteptându-și sfârșitul. Thenardier se duce la Marius pentru a-i vinde niște secrete despre Jean Valjean in schimbul unei sume de bani si astfel Marius află cine l- salvat de la moarte la baricade, că Jean Valjean nu este vinovat decat de furtul unei paini pentru care a facut nouăsprezece ani de inchisoare. El o ia pe Cosette și se duc la tatăl ei, care este pe moarte. Jean Valjean, avându-i alături pe tinerii săi copii, Marius si Cosette, pe care ii iubea atat de mult, având alături lucrurile dragi lui: sfeșnicele episcopului, imbrăcamintea fetiței sale de când era copil și cufărașul in care le purta și imaginându-si-l prezent și pe episcopul său drag, iși dă sufletul in deplină pace și fericire. Pe mormântul pe care copii săi il fac sunt scrise următoarele versuri: „Azi doarme. Deși traiul i-a fost prea chinuit, Trăia. Cand al sau inger pleca, el a murit. Această intamplare s-a petrecut firește Așa cum vine noaptea când ziua se sfârșește.” (sursa www.wikipedia.org)
În colecțiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” mai sunt 2 ediții a acestui roman, ediate în București, în anul 1969. Acest roman este și în limba rusă.

Hugo, Victor. Cea din urmă zi a unui condamnat. – București : Doris, 1991. – 106 p.






Hugo, Victor. Cugetări. – București : Albatros, 1982. – 256 p.
Aici sunt incluse diverse cugetări ale autorului Victor Hugo, despre virtute, inteligență, primăvară, gîndire, sentimente etc.





Hugo, Victor. Cosette. Gavroche. – București: Lucman, 2007. – 155 p.
Este vorba de un fragmanet din romanul Mizerabilii de Victor Hugo, unde se vorbe;te despre feti'a Cosette, care a fost lăsată la o familie de mama ei.


Hugo, Victor. Rinul. Scrisori către un prieten / Victor Hugo; trad., tabel cronologic, note, glosar: Simona Bleahu; cuvînt înainte: Valentin Lipatti. – București : Editura Sport-Turism, 1983. – 572 p.
Rinul a apărut la 28 ianuarie 1842 sub forma unor „scrisori către un prieten” datate din anii 1838 și 1839. Opera însumează în fond experiența a trei călătorii pe care Victor Hugo le-a făcut cu Juliette în 1838, 1839 și 1840.

Hugo, Victor. Cocoșatul de la Notre-Dame / Victor Hugo; trad.: Ion Pas. – București : Casa de Presă și Editură, 1992. – 495 p.
Avînd o mare cocoașă în spate și o fața diformă, Quasimodo, eroul tragic din romanul „Cocoșatul de la Notre Dame” al lui Victor Hugo, a fost dintotdeauna considerat un personaj fictiv, erupt din adîncurile imaginației autorului.
Totuși, o noua descoperire pare să dezvăluie modelul real din spatele eroului povestii lui Hugo, poveste care vorbește despre clopotarul surd de la Notre Dame și despre iubirea sa neîmpărtășită pentru țiganca Esmeralda.
Indicii care sugerează că personajul Quasimodo a fost creat pe temelia unei figuri istorice au fost desprinse din memoriile lui Henry Sibson, un sculptor britanic din secolul al XIX-lea. Acesta a fost angajat la catedrala franceză aproximativ în aceeași perioadă în care a fost scris romanul lui Hugo, iar jurnalul lui menționează existența unui meșter lucrător in piatra cocosat care muncea si el la restaurarea cladirii.
Desi documentele care vorbesc despre aceste lucruri au fost achizitionate de institutia britanica pentru arhive Tate Archive inca din 1999, abia in acest an s-au luat la cunostinta referirile la "sculptorul cocosat" ce a lucrat la Notre Dame. In scrierile lui, Sibson il mentioneaza pe acesta sub denumirea "Le Bossu", care înseamnă, în franceză, „cocosatul”.
Victor Hugo a inceput sa scrie „Cocoșatul din Notre Dame" în 1828, iar cartea a fost publicată trei ani mai tîrziu. Autorul avea o mare aplecare spre ideea de restaurare a catedralei, arhitectura acesteia fiind o temă majoră a cărții lui Hogo. Legăturile sale strînse cu Notre Dame fac probabil ca autorul să se fi cunoscut personal cu Le Bossu, din care și-a inspirat personajul Quasimodo.
Sursa: Telegraph


Hugo, Victor. Notre-Dame de Paris: în 2 vol. / Victor Hugo; trad.: Gellu Naum. – București : Minerva, 1970.
Vol. 1. – 248 p.
Vol. 2. – 257 p.
Este considerată o dramă romantică. „Notre Dame de Paris” este povestea unei tinere prostituate, Esmeralda, care-şi exercită meseria în faţa catedralei Notre Dame. Încălcând jurămintele sfinte, arhidiaconul se îndrăgosteşte de ea şi încearcă să o seducă. Este salvată de clopotarul catedralei, diformul Quasimodo, este urmărită de poliţie şi condamnată la moarte. Acelaşi Quasimodo o răpeşte din mâinile călăului şi o ascunde în biserică. Trădată de toată lumea, tânăra este, în final, executată, în momentul în care reuşise să-şi găsească mama.
Posteritatea “Cocoşatului de la Notre Dame”
Povestea simplă şi emoţionantă a cunoscut o posteritate impresionantă. Sub titlul “Esmeralda” sau “Cocoşatul de la Notre Dame”, a fost ecranizată de nenumărate ori, de la filmul mut din 1905, la musicalul “Notre Dame de Paris” din 1999. Actori celebri au dat viaţă personajelor principale. Gina Lollobrigida, Lesley-Anne Down, Aka Noa au fost Esmeralda, iar în rolul lui Quasimodo s-au perindat Anthony Quinn sau Anthony Hopkins.
Povestea lui Hugo a fost repovestită în cele două opere “Esmeralda”, pe muzica compusă de Dargomyzhsky, respectiv Arthur Goring Thomas, în filmul Disney adaptat în manieră “Gothic”, în musicalul rock prezentat în 1998 la Seattle pe muzica lui C. Rainez Lewis.

Hugo, Victor. Lucrèce Borgia. – Paris : Libraire-Éditeur, s. a. – 148 p.
Lucrezia Borgia este o piesă în proză, de Victor Hugo, a reprezentat pentru prima dată în teatrul de Poarta Saint-Martin 02 februarie 1833.
Acesta spune povestea de Lucretia Borgia. Chiar mai mult decât în alte părţi ale Hugo, "grotesc", este dus la extrem. Afectat de eşecul de distracţie regelui anul trecut, Hugo a scris această piesă nouă, în paisprezece zile. În timpul unei lectură privat pentru cunoştinţele sale, Hugo întâlnit pentru prima dată Juliette Drouet.Camera în care a jucat un rol secundar, a fost prezentat 2 februarie 1833, cu Frederic Lemaître şi George domnişoara în rolurile de conducere, şi de această dată a câştigat un mare succes, astfel că a luat o operă Donizetti acelaşi ani, Lucrezia Borgia, Felice Romani inspirat de piesa pentru broşură.


Hugo, Victor. Théatre. En liberte. – Paris : Libraire-Éditeur, s. a. – 271 p.
Prima ediţie a Teatrului Libertatea în Victor Hugo, aşa cum el a conceput la sfarsitul exilului său în 1869. Patru drame şi comedii de cinci, în proză sau versuri, apoi redate din cauza cenzurii, dar toate au fost de atunci. Dintre cele mai sălbatice fantezii (Forest umed), a realismului cele mai mici (de intervenţie). Grotescă a unui tiran (Mangeront ei?) Pentru a nebunia de fanatism religios (Torquemada). Toate vârstele, de toate clasele societăţii: aristocraţii de persoane fără adăpost (O mie de franci recompensă). Revolta unui popor (sabie), şi că de o femeie (a doua a doua descoperiri de Gallus). Între Shakespeare şi Brecht, serie din cele mai tari piese din repertoriul universal dramatic. Acest volum conţine de asemenea: cerşetorii, Gabonus, pe marginea de lemn, a fi iubit.
Prezentarea editorului
Ediţie completă prezentată şi adnotată de Arnaud Laster. Prima ediţie a "Libertatea de Teatru" de Victor Hugo, aşa cum a conceput la sfarsitul exilului său în 1869: cinci drame şi comedii de cinci, în proză sau versuri, apoi redate din cauza cenzurii dar perfect capabil de a fi pus în scenă şi multe dintre care au fost, cu talent, de aproape un secol mai tarziu (printre altele, Hubert Gignoux, Patrice Chereau, Rene Loyon, Benno Besson, de televiziune, de John Kerchbron). Dintre cele mai sălbatice fantezii ("Forest umed"), a realismului cele mai mici ("intervenţie"). Grotescă a unui tiran ("Mangeront ei?") Pentru a nebunia de fanatism religios ("Torquemada"). Toate clasele societăţii: aristocraţii de persoane fără adăpost ("O mie de franci recompensă"). Toate vârstele: una la o sută de ani. Revolta unui popor ("sabie") şi că, de o femeie (al doilea "Două descoperiri de Gallus) Între Shakespeare şi Brecht, seria de cele mai uimitoare ale repertoriului universal dramatic.. Este Deci, teatru inovatoare:. Autorul este eliberat de toate constrângerile, scena a timpului său, ca politica, pentru că el însuşi, în exil, este gratuit El a scris aceste piese, după două lucrări colosale , "Les Miserables" şi "William Shakespeare" După cum se indică în 1869, a lui Albert editor Lacroix:. "Acestea sunt comedii de unde ne mor ("? ei Mangeront "), tragedii în cazul în care nu moare ("Slagistri", care a devenit "Sabia"). " (Sursa: http://www.amazon.fr/Th%C3%A9%C3%A2tre-en-libert%C3%A9-Victor-Hugo/dp/2070418812)

Hugo, Victor. Angelo: tyran de padoue. – Paris : Libraire-Éditeur, s. a. – 164 p.
Totul este liniştit această zi în Padova în 1549. Angelo, Guido Podesta, domneşte peste oraş. Soţia sa, Catarina, se află în camera ei, blocat de el. Angelo, el dă o petrecere în onoarea de amanta sa, La Tisbe, celebra actrita a momentului. Dar, fără conbnaître, aceste două femei, Catarina şi La Tisbe, secretul iubesc acelasi barbat: Rodolfo. Totul este, apoi, în loc de teatru. Angelo, informat de către un spion că soţia sa are un amant, o condamnă la moarte.Tisbe, Crazy in Love cu Rodolfo, află că el iubeşte Catarina. Victor Hugo este descris el de trei zile de nebunie iubire, în care fiecare personaj vrea să se salveze şi de a salva iubita sa. Lacrimare, minciuna, declaraţii false, acesta este un crossover intre constanta Angelo, Catarina şi Tisbe La. (Sursa: http://www.billetreduc.com/2756/evt.htm)

Hugo, Victor. Девяносто третий год. Эрани. – Москва : Художественнная литература, 1984 с.
Prin drama Hernani, Hugo evidenţiază repercusiunile unei iubiri duse la extrem şi dorinţa iubiţilor de a rămane împreună, cu toate că preţul plătit reprezintă viaţa. Din faptele lor reiese curajul de care dau dovadă cei doi pentru a asigura o continuitate a iubirii dintre ei, chiar şi după moarte. Este o dramă în versuri, acţiunea are loc in Franţa şi se limitează pe o scurtă perioadă de timp, relativ două zile. Piesa are ca temă iubirea, aceasta fiind dezvoltată pe mai multe planuri. Personajele care generează şi rezolvă conflictele operei sunt Doña Sol, Hernani, Don Carlos şi Don Ruy Gomez de Silva. Aceştia sunt cei care dau iubirii mai multe sensuri. Aş putea spune că denumirea relaţiei dintre cele patru personaje ar fi de „pătrat amoros”, pentru că cei trei o iubesc pe Doña Sol, dar sentimentele ei sunt împărtăşite numai lui Hernani. Acesta este un fost nobil, devenit proscris cu două obiective: răzbunare şi iubirea pentru Doña Sol. El vrea să îşi razbune tatăl care a fost ucis de tatăl lui Don Carlos, iar prin această crima, Hernani a pierdut toată averea şi titlul astfel trece de la Don Juan de Aragon la Hernani. Don Carlos este pretendent al Doñei Sol şi aspiră la tronul Spaniei. Don Ruy Gomez de Silva este un adept al onoarei, la fel ca predecesorii săi, drept urmare el încearcă să nu păteze atât onoarea lui cât şi a lor. Don Ruy Gomez este unchiul şi logodnicul Doñei Sol. (Sursa http://www.jocsecund.info/2009/11/hernani-de-victor-hugo/)


Hugo, Victor. Драмы. – Москва : Искусство, 1958. – 782 с.
În acest volum sunt incluse următoarele drame: Марьон Делорм, Эрнани, Кароль забавляется, Мария Тюдор, Анджело, тиран Падуанский, Рью Блаз.

23.02.2012

Orheiul Vechi, peisaj şi fenomen cultural românesc

Recomandăm spre lectură o expoziție virtuală de carte ce face referință la Orheiul Vechi din Republica Moldova.

Nesterov, Tamara. Situl Orheiul Vechi : monumente de arhitectură. - Chişinău : Epigraf, 2003. - 235 p.

Studiul sistematic asupra sitului Orheiul Vechi a început în anul 1946, continuînd, cu două intermineţe, pînă în prezent. În prezenta lucrare s-a încercat o corelare dintre studiile anterioare referitoare la Orheiul Vechi şi analiza arhitecturii din acest sit, aducîndu-se în lumină noi date, noi interpretări bazate pe studiul arhitecturii. În atenţia cercetării s-a aflat, în primul rînd, arhitectura edificiilor cu caracter monumental şi, în al doilea rînd, cea a obiectivelor de arhitectură vernaculară, fără de care nu ar putea fi dezvăluită plenar, la scară umană, istoria sitului afirmă autoarea lucrării.
Informaţiile prezentate reflectă Istoriografia şi istoria Orheiului Vechi, Monumentele de arhitectură, Detaliile arhitectonice, Arhitectura vernaculară, Reconstituirea istoriei Orheiului Vechi în baza studiului arhitecturii sitului.



Peisajul Cultural Orheiul Vechi / Gh. Postică, N. Boboc, L. Chirică etc. - Chişinău : CEP USM, 2010. - 138 p.


Peisajul Cultural Orheiul Vechi reprezintă un fenoment cultural-natural de excepţie. Este aşezat în defileul rîului Răut, Peisajul Orheiului Vechi, cuprinde vestigii arheologice deosebite, inclsiv mai multe staţiuni ale omului preistoric.
În această lucrare se vorbşete despre descrierea sitului, istorie şi dezvoltare, starea sitului, factori care afectează situl.




Orheiul Vechi: buletin istorico-arheologic 1998 / resp.: Gh. Postică - Chişinău : Editura Ruxanda, 1999. - 72 p.

Cercetarea arheologică a complexului Orheiul Vechi a început în anul 1947, au fost declanşate primele investigaţii de teren. În anii 1947-1962 sub conducerea lui Gh. Smirnov au fost descoperite şi cercetate obiective arheologice care sunt considerate clasice pentru complexul Orheiul Vechi. În această lucrare se vorbeşte despre acest complex arheologic, monumente rupeste, şantierul arheologic, contextul geografic şi arheologic, ecologia landşaftului şi a monumentelor, şcoala de vară şi curriculum.




Orheiul Vechi / Alc.: P. P. Bîrnea. - Chişinău : Timpul, 1986. - 122 p.
Este o ediţie trilingvă, informaţiile fiind prezentate în limbile română, rusă şi franceză. Pe lîngă informaţiile de bază prezentate despre situl Orheiul Vechi sunt incluse şi imagini care au fost descoperite pe acet loc, fiecare obiect prezentat în ilustraţii fiind descris şi comentat.

17.02.2012

Rico-Godoy, Carmen. Cum să nu dai chix ca femeie. - Târgoviște : Pandora-M, 2005. - 200 p.

Este un best-seller: 20 de ediții (peste un milion de exemplare) într-un singur an și aceasta numai în Spania.
Carmen Rico-Godoy e considerată una dintre cele mai cunoscute scriitoare din Spania. A devenit cunoscută grație acestui roman, Cum să nu dai chix ca femeie, care sparge toate tiparele literare și care nu poate fi încadrată într-un șablon stilistic. Poate doar cel al prozei umoristice.
Carmen, prozatoarea romanului, este o ziaristă de succes care începe să-ți dea seama de anumte aspecte ale vieții sale de femeie truditoare sunt foarte diferite de cele ale bărbaților. Și asta pentru că e femeie. Soțul său, Antonio, o iubește, dar îi impune să intre în rolul tradițional al femeii supuse. Nici la serviciu nu este tratată de la egal la egal de colegii săi, care par a-i fi superiori doar pentru că sunt bărbați.
„Trebuie să fii încîntătoare, cochetă, frivolă, simpatică și, dacă își răspunde la avansuri, tandră și seducătoare! În orice caz, niciodată nu trebuie să te lași intimidată de mitocăniile lui, nici să-i azvărli carafa de vin la primul căscat și nici să te lași prinsă la cea mai mică provocare! Trebuie să fii atentă să nu-i înfingi furculița în jugulară, cînd rîgîie! Discretă, distantă și distinsă - acesta e secretul. Și puțin misterioasă!”

Despre educație, mai mult decît necesar

Managementul educaţiei reprezintă teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării, organizării,coordonării, evaluării, reglării elementelor activităţii educative (nu numai a resurselor), ca activitate dedezvoltare liberă, integrală, armonioasă, a individualităţii umane, în mod permanent, pentru afirmareaautonomă şi creativă a personalităţii sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educaţionale.Managementul educaţional ar reprezenta o metodologie de abordare globală – optimă –strategică a activităţii de educaţie, dar nu şi un model de conducere a unităţii de bază a sistemului de învăţământ, aplicabil la nivelul organizaţiei şcolare complexe. Managementul educaţiei/pedagogic, apare ca disciplină pedagogică interdisciplinară, carestudiază ,,evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi îngestiunea programelor educative”.

Cristea, Gabriela C. Managementul lecţiei/ Gabriela C. Cristea.- Bucureşti: Editura Didactică şu pedagogică, 2003.- 204 p.
Lucrarea sub titlul Managementul lecţiei are o deschidere pedagogică spre toate formele de activitate didactică ce se află la dispoziţia cadrelor didactice din învăţămîntul primar şi secundar, ea include module de studiu şi capitole. Textul lucrări ne vorbeşte despre conducerea managerială a lecţiei fără aexludecelelalte forme de organizarea activităţolor didactice. Managementul lecţiei se referă , în principal la managementul clasei de elevi, ştiinţă a educaţiei dezvoltată , cu precădere, în uttimii ani, introdusă deja în pachetul de discipline opţionale psihopedagogice, produs de Departamentul pentru Pregatirea personalului Didactic.

Cristea, Sorin. Managementul organizaţiei şcolare/ Sorin Cristea.- Bucureşti: Editura Didactică şu pedagogică, 2003.-223 p.
Cartea Mnagementul organizaţiei şolare abordează o problemă de actualitate, cu mijloace specifice teoriei generale a educaţiei. Orientarea sa pedagogică urmăreşte, în acelaş timp, perfecţionarea, continuă a practicii educaţiei, printr-o acţiune socială deschisă, la nivelul sistemuli şi al procesului de învăţămînt. Structura cărţii acoperă trei teme de politică a educaţiei, semnificative din punct de vedere pedagogic şi social, în perspectiva reformei şcolare. Propunînd dezbaterea lor într-o ordine care permite valorificarea experienţei dobîndite în activitatea didactică şi în activitatea de conducere a învăţămîntului.

Ţoca, Ioan. Managementul educaţional/ Ioan Ţoca.- Bucureşti: Editura Didactică şu pedagogică, 2007.- 208 p.

Lucrarea urmareşte sa contribuie la conturarea unei imagini mai clare asupra conceptului de management educaţional în cunoaşterea actuală, din prisma managerului teoretician, practician şi a experienţei de conducere. Prin tematica pe care o conţine poate constitui un material ştiintific, didactic şi practic atât pentru profesori, directori ai instituţiilor educaţionale preuniversitare, inspectori şcolari, cât şi un material bibliografic pentru studierea diferitelor aspecte ale managementului educaţional.

10.02.2012

Poezia Șalul verde de Spiridon Vangheli


Scrie original și emoționant. Versurile lui sunt pe buzele copiilor, care îl apreciază pentru ceea ce este și pentru ceea ce scrie. Versurile sunt incluse în programa școlară ceea ce demonstrează că opera lui Vangheli e plină de sens.
În acest sens, vă propunem o poezie, care este solicitată de copii și anume Șalul Verde, care este dedicată celei mai scumpe ființe de pe pămînt - mama.
Această poezie o puteți găsi în cartea Balade a lui Spiridon Vangheli, editată în Chișinău, editura Cartea moldovenească, 1966.

Țarina-i pustie,
Doar un plug s-aude
Și-un glas de femeie.
Ară cîmpu-o mamă,
Șchiopătînd prin țărnă,
Că și-a spart piciorul
Într-un colț de furcă.
Sara crapă lemne
Și ațîță focul,
Mai tîrziu, pe lună,
Singură cu gîrla
Rufele descurcă.
Are mama, are
Șase prunci cît bobii.
Pe la miezul nopții
Cîntă: „Nani-nani,
Las'că mama face
Și vă crește oameni.
Dimineața mama
Umblă cu suveica:
Iaca iarna vine,
N-are cușmă, n-are
Măcar cel mai mare -
Cine-a prăpădit-o
S'o găsesc în drum?
Podu-i fără pîne,
Grajdul vrea o vacă
Și hogeagul cere
Sus, pe casă, fum.

De-ar trăi tăicuțul,
Tot mai bine ar fi...
S-a'ncîlcit în gînduri
Măiculița-mamă:
- Doamne, ce mă fac?!
Nici a doua noapte
N-a închis o geană
Cu alt pumn sub cap.
La aprins de ziuă
Și-a trezit, în șoaptă,
Fiul cel mai mare:
-Mama mi te lasă
Gospodar acasă.
Nu umblați cu focul,
Nici pe la fîntînă,
Am să viu degrabă.
Și pe nemîncate
A ieșit pe poartă
Cu un băț în mînă.

Unde își termină
Cîmpul o cărare,
Mama 'ncepe alta
Și o mută pasul
Într-un fund de zare.
Ca o căprioară
Tîrîe-un picior...
Cine a rănit-o,
Care vînător?
Au de ce izvorul
Linul, se-nroșește?
Iarba-n urma mamei
Roșu înflorește?

Corbii negri, corbii
Zbord de-asupra ei?
Au și corbii acasă
Pui prea mititei...
Nimeni n-o oprește,
Nimeni nu-i îngîndă,
Unde se grăbește
Cu un băț în mînă?

Întrebînd drumul de vrăbii,
A tot mers măicuța
Pînă a ieșit
Din Țara Pelinului,
Apoi a dat
În țara Nopților:
Cărarea
Îi fugea de sub picioare,
Prin iarbă
Umblau în cruce jivinele,
Porumbeii îi căutau
Fața și mînile
Și-i sfîșiau hainele,
De asupra capului,
Înnegrind noaptea,
Croncăneau corbii...
Dar mama a tot mers
Pînă a ajuns
La curtea Soarelui
Care era atunci pe pămînt.

Ea credea să afle
Un măreț palat,
Dar găsi o casă
Ca la ei în sat.

Soarele-frumosul
Nu era acasă,
Luna sta pe prispă
Palidă la față,
Doi copii-luceferi
Legăna în brață.

Mama bate-poartă
Și aude pași:
- Bună vreme, Lună,
Sănătate vouă,
Doi luceferași!
-Doamne, tu, măicuță?
Ai adus o veste?
-Unde-i neica Soare?
- Cum îi el, cu drumul?
-Am o rugă, Lună:
În cămara lui
Spînzură în cui
Traista mea cu zile.
Soarele, cum știi,
Îmi dă cîte una,
Tu îmi dai de-asemeni
Cîte-o noapte numa -
Nu-mi ajung, bunică,
Dă-mi acasă, traista,
Las'că-mi fac eu parte.
Mă așteaptă fiii
Și e loc departe.

- Prea te-ncumeți, maică.
- Am venit deatîta,
Rogu-te, dă-mi traista,
Ai și tu luceferi.
- Bimr, - zise Luna, -
Fac pe voia ta,
Dar șă știi femeie,
Că la fundul trăistii
Este un șal verde -
Cînd îl pui în umeri,
Nu te poți mișca.

De-i lua din traistă
Într-o săptămînă
Zilele pe-o lună,
Într-o lună numai
Zilele pe-un an -
Mai degrabă, mamă,
Îmbrăca-vei șalul...
-Ce să-i faci, preabună,
Șalu-i tot al nostru,
Fiii dacă-ar crește
Și să-și afle rostul.

... Se întoarce mama
cu trăistuța-n spate,
tristă și voiasă.
Gîndul o întrece,
Fuge înspre casă:
„Gospodarii mamei,
Porumbeii mei,
Cine vă aruncă
Dimineața mei?
Nu vă temeți sara?
Luați sama mîcăi
Să nu vă încolțească
Mița aripioara.
Iaca vin, s-aproape,
Mă întorc de-acum.
Mai răbdați o noapte
Și-mi ieșiți la drum...”

Pe-amurgite mama
Dă de un izvor.
Răcorindu-și gura,
S-a lăsat în iarba
De pe cel Tăpșan.
Cum era trudită
Adormi buștean.

Corbii negri, corbii,
Ce zburau pe-aproape,
Vin și-i fură traista
Și-o deșartă noaptea
Peste lunci, hîrtoape.

Unde scutur traista,
În mijlocul toamnei
Pomii dau în floare,
Hăul înverzește
Și s-aude-n cîmpuri
Behăit de oaie,
Măcăit de rață
Și-un cucoș cucoș cum cîntă
Corbii dau ospățuri.
Se trezesc și lupii,
Vilpile s-aadună...
Numai mama doarme
Într-o văgăună.
Pe la zori măicuța
S-a trezit și-ngînă:
-Doamne, ce-o fi asta?
Parcă mă ia frigul.
Cînd se uită-n apă,
Vede o bătrînă:
Părul i-i ca varul,
Zbîrcituri pe față,
Crețituri pe mînă.

- Unde-i traista, doamne?
Am avut o traistă! -
Cîmpul verde tace
Și își scutur floarea
Întristați, copacii...
O găsește mama
Hăt, pe un răzor.
Fără băieri traista
Și într-însa numai
Fărmături de zile,
Lacrime și dor:
O, sări-le-ar ochii!

Mama hai cu pasul
Înspre sat, de vale.
N-o cunosc copiii,
Nu-i aleargă-n cale,
Fiul cel mai mare.
Lîngă pragul casei
Scoate ea din traistă
O cușmuță veche,
Trei cămăși de pînză,
Pîsle - o pereche,
Mampasele scoate,
Pîine și cu sare...

- Asta-i mama, mama! -
Sar voioși micuții.
Dar de ce nu rîde
Fiul cel mai mare?

Pînă-n sară mama
Murui cuptorul,
A tras brîu la casă
Și-a sădit la poartă
Un copac în floare.
Iar adăuzi, doamne,
Cît de nant îi pare
Pragul de la ușă!...
Mîinele-s străine,
Soarele e veșted,
Cerul de cenușă.

_ Mamă, - o dezmiardă
Fătul cel mai mare, -
Am și eu o traistă,
Tot la tuța Soare.
O să-l rog să-ți deie
Zile de la mine.
- Nu, băiatul mamei,
Lasă-le să crească,
Că sînt mititele.
Eu mai am putere. -
Și s-a dus să are.
Dar în vîrf de deal
Urma i se pierde -
Mama se preface
În morman de țărnă
Și îmbracă mama
Șalul cela verde.


(Sursa imaginii www.timpul.md)