Vizer, Boris. Economia și starea socială a populației din Moldova : anii ’40-‘80. – Chișinău : Știința, 2012. – 307 p.

Lucrarea actuală prezintă anumite aspecte și concluzii ale unei probleme de bază din viața Republicii Sovietice Moldovenești în anii puterii sovieticii: economia și starea socială a populației. Autorul monografiei analizează evoluția economică și socială a Moldovei Socialiste:
1. În URSS și Moldova nu a fost stabilit sistemul socialist, creîndu-se un sistem specific monopolist de stat cu implementarea elementelor feudalismului european și a despotismului feudal asiatic;
2. RSSM nu a fost o republică unională, întrucît nu i s-a permis să semneze Tratatul Unional, fiind doar un teritoriu acaparat și rupt de la România de către regimul imperial sovietic;
3. Creat prin forță, sistemul politic și economico-social al Uniunii și al Moldovei nu s-a putut acomoda la cerințele vremii, la necesitatea trecerii de la o economie extensivă la o economie intensivă.

Chelcea, Liviu. Bucureștiul postindustrial : memorie, dezindustrializare și regenerare umană / L. Chelcea. – Iași: Polirom, 2008. – 454 p.

După ce, începînd cu mijlocul secolului al XIX-lea, industria a devenit o prezență economică și culturală importantă în peisajul orașului, în ultimii 10-15 ani ea a început să se contracte. Dezindustrializarea Bucureștiului reprezintă una din tendințele majore ale istoriei recente a orașului. Dezindustrializarea este o transformare economică, dar și una culturală.

Autorul tratează subiecte ce țin de dezindustrializare și schimbările peisajului urban, patrimoniul industrial, viața socială a ruinelor industriale bucureștene.

Guene, Faiza. Azi ca mâine şi poimâine / Faiza Guene; trad. din l. fr. Ramona Hărşan. – Buc.: IBU Publishing, 2009. – 176 p.

Un roman al adolescentului real, plauzibil, viu. Doria are 15 ani şi locuieşte într-o suburbie a Parisului, împreună cu mama sa, de când tatăl a decis să le părăsească şi să plece în Maroc în căutarea unei soţii mai tinere şi mai fecunde.
O carte despre adolescentul de astăzi, fiinţă din carne şi oase, crudă în toate sensurile posibile, debordând de personalitate, care caută să se exprime pe sine cu propria ei voce. Natural şi fără fard, dar nu şi lipsit de farmecul unui sarcasm juvenil, proaspăt şi care asimilează ludic clişeul, romanul Faizei Guene a sfârşit inevitabil prin a cuceri cititorul de pretutindeni.

Autoarea romanului, Faiza Guene este fiica unor emigranţi de origine algeriană. La 19ani s-a apucat să descrie viaţa tinerilor din suburbie, mediu din care autoarea însăşi provine. Romanul, vîndut numai în Franţa într-un tiraj de 400.000 de exemplare, a făcut înconjurul lumii, fiind tradus în 28 de ţări.

Bulgaru Natalia

Salman Rushdie s-a născut la Bombay(Mumbai) în 1947, cu două luni înainte ca India să-şi dobîndească independenţa. La vîrsta de 13 ani pleacă în Anglia, unde va studia istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. După absolvire se mută la Karachi, în Pachistan. Are o scurtă şi nefericită experienţă în televiziune, după care se întoarce în Anglia, unde îcearcă să-şi construiască o carieră de scriitor profesionist.

Salman, Rushdie. Grimus / Rushdie Salman; trad. din l.engl. Daniela Rogobete. – Iaşi: Polirom, 2008. – 375 p.
Grimus(1975), romanul de debut al lui Salman Rushdie, prezintă povestea lui Vultur-în-Zbor, un amerindian devenit nemuritor, care după secole întregi de peregrinări prin lume ajunge într-un loc misterios numit insula Calf, unde speră să găsească o cale de a îmbătrîni. O carte bogată în referinţe culturale, Grimus este, în acelaşi timp, o aventură iniţiatică plină de personaje stranii şi trăsnite înzestrată cu farmecul basmelor clasice. La nivel formal, textul se prezintă ca un dialog neîntrerupt şi adeseori ironic cu autori celebri şi opere fundamentale ale literaturii universale, printre care se numără Divina Comedie, Hamlet, Furtuna, Robinson Crusoe, Muntele vrăjit, dar şi faimosul poem Graiul păsărilor.


Salman, Rushdie. Ruşinea / Rushdie Salman; trad. din l.engl. Cornelia Bucur. – Iaşi: Polirom, 2008. – 400 p.
Ruşinea este un roman despre moşteniri asumate sau refuzate, despre migraţii şi secesiuni. Personajele principale sunt Omar Khayyam Shakil, cel care poartă numele unui celebru poet, deşi”nici un rubaiat nu avea să izvorască din condeiul lui”,Raza Hyder, generalul neînvins al unei armate mereu înfrînte şi Iscander Harappa, al cărui gît nu poate fi vătămat de funia călăului. Dar în spatele lor trăiesc, tăcute, izolate şi acoperite de văluri, femei a căror personalitate puternică schimbă cursul istoriei şi al căror mesager este Sufiya Zinobia, purtătoarea sentimentelor refulate ale tuturor şi transformînd, sub această povară, ruşinea care paralizează în violenţa care ucide.


Salman, Rushdie. Harun şi Marea de Poveşti / Rushdie Salman; trad. din l.engl. Dana Crăciun. – Iaşi: Polirom, 2007. – 263 p.
Apărut în 1990, Harun şi Marea de Poveşti este istoria micului Harun Khalifa şi a tatălui său, Raşid, de profesie povestitor. Asemenea unui basm transpus în zilele noastre, romanul de faţă amestecă, precum un puzzle, cărticele hazlii şi desene animate, secvenţe din Războiul stelelor şi chiar inscripţii de pe panourile care mărginesc autostrăzile din Caşmir. De o simplitate şi o prospeţime cuceritoare, Harun şi Marea de Poveşti este o poveste modernă pentru copii şi adulţi, plină de savoarea lumii orientale a celor O mie şi una de nopţi, al căror personaj îndrăgit, faimosul calif Harun al Raşid, revien la viaţă în ipostază inedită a unui băieţel înzestrat cu cea mai mare comoară a lumii: imaginaţia.

Bulgaru Natalia

Marin Preda, un scriitor al tuturor românilor

Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — d. 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un nuvelist, romancier, scriitor și director de editură român


Preda, Marin. Adevărul de pe podul minciunilor : versuri. – F. l. : Cartea românească, 1985. – 218 p.
Volumul de versuri este alcătuit din cîteva părți: Caratele interioare; Jurnal intim reflexiv; Adevăruri subiective; Periplu antic.

Preda, M. Delirul. – București : Ed. Cartex Serv., 2003. – 399 p.

Actiunea romanului se petrece în timpul regimului antonescian. Romanul e o continuare a romanului „Moromeții”. La începutul romanului apare Ilie Moromete, personajul din „Morometii”, care vine la Bucuresti să își vadă cei trei fii. Bătrînul Moromete este nemultumit de fiii lui, care părăsiseră satul natal pentru a merge la București, unde nu prea reușiseră, trăind în condiții sărăcăcioase. Întîlnirea se încheie într-un mod neplăcut Moromete afirmînd că el „își ia mîna de pe copiii lui” și pleacă.
Personajul central este Stefan zis al lu’ Parizianu. Stefan are în sat un comportament „bizar”, de multe ori trecînd pe lîngă săteni fără să îi salute, întorcand capul în altă parte. Părăsește satul său natal Silistea Gumesti, plecînd la București unde găseste un post la o redacție.
In Bucuresti, Stefan se intalneste cu cei trei fii ai lui Moromete, unul din ei spunandu-i sa se angajeze la atelierul unde lucra, dar vazand ca se angajeaza la un ziar il acuza ca a trecut de partea legionarilor.
Traieste pe viu rebeliunea legionara cand indreptandu-se spre casa secretarului de redactie vede ca aceasta este incercuita de legionari. Reuseste sa sune pentru ajutor si astfel ii salveaza viata.
Preda descrie in roman o intalnire a maresalului Ion Antonescu cu mama sa care il sfatuieste sa obtina acordul lui Hitler pentru a pune capat rebeliunii legionare, ceea ce Antonescu face.
Ajuns in Bucuresti, al lu’ Parizianu isi uita prima iubire din satul natal, Ioana si o intalneste pe Luchi.
In roman apar si alte personaje: tinerii Adrian Popescu si doctorul Spurcaciu, tineri din anturajul lui Luchi. Plecat pe front ca si corespondent, trecand prin ororile razboiului, intorcandu-se acasa, Stefan sufera o dubla dezamagire: afla ca articolele lui au fost cenzurate si faptul ca Luchi l-a parasit.
(Sursa rezumatului: http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/delirul-de-marin-preda-2/)


Preda, Marin. Imposibila întoarcere / M. Preda; prefață: G. Dimisianu. – București : Jurnalul Național, 2010. – 269 p.

Cititorul va lua act de bogăţia acestei cărţi de eseuri care adună în jurul marii teme a raporturilor cu timpul şi a imposibilei întoarceri nenumărate consideraţii privind societatea românească postbelică, destinul scriitorului în noua lume, mărturisiri ale autorului despre propriul scris şi despre propriile personaje, observaţii despre polemică, despre tema povestitorului, despre „făcătorii de cuvinte“, despre „neobosita inventivitate a tipului infect“, despre creaţie şi morală, despre actualitatea lui Caragiale, despre ce vom citi mâine. Şi nu în ultimul rând despre felul în care scriitorii români aduc un răspuns la întrebarea „ce este omul?“ De la Creangă la Matei Caragiale, scriitorii români au ţinut să aducă un răspuns la această întrebare, ceea ce înseamnă, socoteşte Marin Preda, „că nu avem o literatură mică“.
(Sursa: http://www.curteaveche.ro)
Cititorul va lua act de bogăția acestei cărți de eseuri care adună în jurul marii teme a raporturilor cu timpul și a imposibilei întoarceri nenumărate considerații privind societatea românească postbelică, destinul scriitorului în noua lume, mărturisiri ale autorului despre propriul destin și despre propriile personaje, observații despre polemică, despre tema povestitorului, despre „făcătorii de cuvinte”, despre „neobosita inventivitate a tipului infect”, despre creație și morală, despre actualitatea lui Caragiale, despre ce vom citi mâine. (G. Dimisianu).

Preda, M. Intrusul. – București : Ed. Cartex Serv., 2004. – 287 p.

Tema romanului este drama singurătăţii individului şi încercarea deregăsire de sine (temă tipică romanelor existenţialiste).Romanul se compune din cinci părţi, împarţite în capitole inegale.Compoziţia este circulară, incipitul şi finalul fiind părţi ale aceleiaşi călătoriide la oraşul nou spre Bucureşti, timp în care Călin Surupăceanu retrăieşte,prin memorie, ultimii ani din viaţa sa.Structura romanului constituie două planuri. Primul plan ne destăinuiedestinul lui Călin Surupăceanu, iar cel de-al doilea plan ne arată viaţainstaurată de regimul comunist.Prima călătorie dă impresia unui final de drum, in mod paradoxal, iarultima călătorie da impresia unui nou început, unei speranţe.
(http://www.scribd.com/doc/54953526/Intrusul-Marin-Preda)


Preda, M. Întîlnirea din pămînturi. – București : Ed. Cartex Serv., 2004. – 315 p. ( Ed. Jurnalul Național, 2010. – 445 p.

Nuvelele lui Marin Preda construiesc, in spatiul mitologizant al campiei, devenit un punct de concentrare a fortelor universale, prin reducerea lor la nivelul antropos-ului taranesc, un adevarat carusel al imaginilor in miscare, un film al existentelor derulate mai rapid sau mai incet. Jean Burgos, in "Pentru o poetica a imaginarului" (1988), scria: "Daca «simpla mobilitate a imaginilor» poate defini imaginatia cititorului, permitand deschiderea spre o realitate noua, daca ea ne face sa intelegem cat mai bine domeniul poeticului, ea nu ne prea ajuta, deci, sa circumscriem poeticitatea ce actioneaza in text. Bachelard o recunoaste, de altfel, implicit, atunci cand scrie: «[...] imaginea literara este un exploziv. Ea face deodata sa explodeze frazele gata facute, sa sfarame proverbele care se rostogolesc din veac in veac, ea ne face sa auzim substantivele dupa explozia lor, cand au parasit gheena radacinii lor, cand au trecut de poarta tenebrelor, cand si-au transmutat materia. Pe scurt, imaginea literara pune in miscare cuvintele, le reda functiei lor de imaginare»".
Functia narativa din "intalnirea din pamanturi" se circumscrie aceleiasi valori explozive a cuvantului care detoneaza realitatea, determinand-o sa apartina unui spatiu imagistic bine precizat. Astfel, plasarea temporala este stricta: "Era in mijlocul verii. Peste intinderea campiei navalira deodata in goana, iesind dintre porumburile inalte si negre ca o padure, doi calareti, alergand fiecare cate o pereche de cai." Fundalul se distribuie savant, compus nu din nori profilati pe cer, ci din "porumburile inalte si negre ca o padure", ceea ce creeaza o senzatie de protectie, de spatiu benefic, potentator insa de fantasme. Desi este vorba de un text in proza, asistam la o imagine poetica similara cu aceea din "Corespondentele" lui Baudelaire: "La nature est parfois un temple ou de vivants piliers/ Laissent parfois sortir de confuses paroles,/ L homme y passe a travers des forets de symboles". Din acest spatiu esentializat apar dialogurile, simbol al Logosului proiectat intr-un cadru specific, cu sunete bolovanoase sau fine, de o tonalitate inalta: " - Lasa-i la pas, al lui Teican, spuse unul dintre ei, lovind peste bot, cu o nuia, calul pe care il calarea. Lasa-i mai la pas, ma, sa-ti spun ceva, pana ajungem acasa".
In spatiul rural, oralitatea inseamna, fara doar si poate, o epicizare extrema: oamenii vorbesc mult, folosesc o regie bine pusa la punct, insa instinctiva, comenteaza situatiile prin prisma propriilor vederi. Narator este Dugu, care are pentru prima data revelatia misterului feminin: "- [...] Era dupa nimiez, acum o saptamana, si era un zaduf al dracului. «Ia sa ma scald nitel, m-am gandit eu. Sa ma scald in Valea Morii, unde e salcia aia batrana». Stii ca acolo e un cot si pe urma stii si tu ca acolo nu prea se scalda nimeni; e apa mica. Ei, ce daca, ma scald asa, sa-mi treaca naduseala!"
Personajul feminin, denudat, dezbarat de orice contingente cu realitatea sateasca, Drina lui Palici, apare eroului in deplinatatea ei feminina: "Era o fata, nu stiu daca o cunosti. Drina lui Palici. Iesise din rundul gradinii si se uita la soare, pe marginea garlei. O cunosti?" Gradarea povestirii pana la atingerea unui punct culminant al secventei epice este data tocmai de emfaza creata prin intreruperea lantului narativ, pentru ca descrierea sa fie reluata dupa un rastimp: "O vaz ca isi desface parul si incepe sa si-1 stranga iar peste cap, sa-1 inoade. Ma, ce par avea... Eu n-am mai vazut. «Se scalda», m-am gandit eu si nu stiu de ce, sa nu razi, a inceput sa-mi bata inima si am vrut sa fug; mi-era nu stiu cum, parca frica... A?!! Ce spui, al lui Teican?". Spaima aproape viscerala fata de fiinta feminina, marcata in primitivitate de veneratia zeitelor, a lui Venus din Willendorf, spre exemplu, se reverbereaza aici in mintea tanarului, un reflex al unei spaime ancestrale, eterne, pastrata de natura umana. Gesturile dezbracarii il fascineaza pe flacaul ajuns la varsta pubera, care nu a cunoscut inca topografia feminina: "...si am vazut-o cum si-a scos bluza si fusta si s-a dezbracat. Ce dracu, ma, ce de fuste au fetele astea! Nici nu stiu, ca-mi batea inima si parca ma inecam. Tu ai vazut vreuna asa, al lui Teican?" Imaginea carnala a fetei, suprapusa secventei naturale acvatice, este extraordinara, provocand pulsiuni puternice, reeditand intr-un fel, in varianta masculina, trairile fetei din "Zburatorul" lui Ion Heliade-Radulescu. "Era frumoasa!... Pe urma a inceput sa se scalde. ii placea, am vazut, radea si se stropea cu apa. Dar nu stiu de ce, si ei parca ii era frica, intelegi?"
Fata de pe malul garlei dobandeste o imagine arhetipala, de naiada, care se fixeaza in memoria subliminala a personajului, acaparandu-i intreaga fiinta: "Toata noaptea n-am visat decat Drina si iar Drina: asa cum o vazusem eu la garla. M-am desteptat de cateva ori numai in sudoare."
(Sursa rezumatului: http://www.referate-romana.com/referate/Marin-Preda/Intalnirea-din-pamanturi-nuvela-Marin-Preda-re-rom.php)


Preda, M. Marele singuratic. – București : Ed. Cartex Serv., 2004. – 366 p.

Recitesc după mai mult de 30 de ani de la apariţie Marele singuratic şi ce constat? Că lectura merge, întâi, greu şi că, atunci când vine vorba de lumea satului, verva naratorului creşte subit şi stilul epic capătă fluenţă. Stilul redevine meticulos, puţin împiedicat îndată ce prozatorul face analiza unui sentiment complex: iubirea dintre un însingurat încăpăţânat şi bănuitor (horticultorul Niculae Moromete) şi o pictoriţă inteligentă şi puţin sofisticată (Simina Golea), trecută printr-o căsnicie nefericită (cu brutalul Victor Pătraşcu), obsedată de talentul ei nesigur.
Roman autobiografic? Întrebat, prozatorul evită să dea un răspuns. Un roman, oricum, în care eroii din Moromeţii îşi dau, parcă, o întâlnire de adio într-un epilog în care au loc iubiri profunde şi nefericite, gelozii şi crime dostoievskiene, comentarii morale acute şi pertinente şi analize bune, verosimile, de ordin existenţial. Este domeniul şi stilul în care Preda a excelat totdeauna… afirmă critical Eugen Simion.
Cartea este o continuare a romanului Morometii. In acesta personajul principal este Nicuale, iar Morometii isi dau intalnire in acest roman dupa ani de zile relativ cu varsta lor din romanul Morometii. Niculae duce o poveste de dragoste alaturi de Simina Golea, o pictorita pe care o intalneste la castel unde el lucra ca inginer la gradina castelului.
Cei doi au o poveste de dragoste foarte interesanta. El este tipul de persoana care prefera sa fie la distanta de persoana iubita, astfel incat revederile sa fie mai placute pentru ei doi. De partea cealalta intalnim o femeie care doreste ca persoana iubita sa fie mereu aproape de ea, drept dovada il ia sa se mute impreuna si ea capata talentul pe care il dorea de mult in materie de pictura o data cu intalnirea lui. Niculae intalneste toata familia, despre care i-a povestit Siminei, in momentul in care o duce la tara sa ii cunoasca pe ai lui si lumea de acolo.
Moromete apare ca un batran intelept in roman, care inca mai are aceleasi apucaturi de alta data si aceleasi vorbe aspre uneori, dar dupa cum spune si autorul: Prietenii lui il priveau cumva cu o parere de rau, o minte asa de agera la un trup care nu mai face fata.
Viata din sat este inca o data ilustrata foarte bine si mai ales cea din interiorul familiei Moromete. Simina, ajunsa la tara, incepe sa picteze tot ce vedea. Pentru ea totul avea o traire si o intensitatea deosebita, motiv pentru care se si imbolnaveste pentru ca isi neglijeaza conditia in favoarea picturii. Ajunge pe patul de spital unde dupa cateva saptamani moare in bratele lui Niculae. Un roman cu o incarcatura emotionala destul de mare pe umerii lui Niculae, care descopera o crima, este inlaturat din postul de activist si apoi revine, isi intalneste tatal (prezentand-o si pe Simina care este acceptata ca ceva firesc), sufera o zbucium intern cand il vede pe tatal sau si totusi apar inca motive de discutii contrare pentru ei.
Pe total un roman care merita citit mai ales daca ati citit Morometii. Mie mi-a placut foarte mult Morometii (primul volum mai ales) si cartea aceasta a venit ca o continuare, chiar daca este din perspectiva lui Niculae.
(Sursa rezumatului: http://vezistereo.com/marele-singuratic-%E2%80%93-marin-preda)



Preda, Marin. Moromeții: în 2 vol. / M. Preda; prefață: E. Simin. – București : Jurnal Național, 2009.
Vol. 1. – 414 p.
Vol. 2. – 543 p.

Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creație preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci și maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu. Acest sentiment profund a rămas stabil și profund pentru toată viața, și de aceea cruzimea, cît și josnicia, omorurile și spînzurările întîlnite des la Rebreanu și Sadoveanu și existente, de altfel, și în viața țăranilor nu și-au găsit loc și în lumea mea scăldată în lumina eternă a zilei de vară. În realitate, în amintire îmi zac fapte de violență fără măsură și chipuri întunecoase, infernale, dar pînă acuma nu le-am găsit un sens... Poate că nici nu au!? (Marin Preda.)
Romanul se deschide amplu, sub semnul unei temporalități blânde, cu memorabila fraza
„...timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare.”
Temporalitatea este însă drama personajelor lui Preda, deoarece ele trebuie să iasă din timpul sacru/timp răbdător și să intre în timpul profan/timpul istoriei, un timp al fatalității, ireversibil, neîndurător și nerăbdător. Primul roman se încheie tot sub auspiciile temporalității, însă al unui timp ce nu mai are răbdare cu oamenii, precipitat, haotic, profan.
Romanul Moromeții are ca temă satul și țăranul în perioada dintre cele două războaie mondiale. Scriitorul caută să găsească un răspuns la problema, dacă mica proprietate țărănească poate rezista la presiunile relațiilor de producție capitaliste. Ilie Moromete stăpânește în chip absolut peste o familie a cărei alcătuire prevestește parcă destrămarea: trei fii din prima căsătorie – Paraschiv, Nilă și Achim, în timp ce Niculae provine din cea de-a doua. Tita si Ilinca sunt fetele Catrinei - cea de-a doua sotie a lui Ilie Moromete, din prima casatorie. Pentru a păstra unitatea familiei, tatăl este neînduplecat și justițiar.
(Sursa: www.wikipedia.org)


Preda, Marin. Scrieri de tinerețe / M. Preda; ediție, studiu introductiv și note de
Ion Cristoiu. – București : Ed. Minerva, 1987. – 265 p.
Volumul de față reuneștetextele publicate de Marin Preda în anii 1942 și 1952 în presa vremii: Timpul, Evenimentul zilei, Contemporanul etc.
Textul prezentei ediții a fost transcris conform normelor ortografice în vigoare, dar respectîndu-se particularitățile de limbă și stilistică ale scriitorului.


Preda, Marin. Viața ca o pradă / M. Preda; prefață: E. Simion. – București : Jurnalul Național 2010. – 301 p.

Viața ca o pradă nu este propriu-zis o carte de memorii nu este nici un roman de formație, cum l-au cunoscut unii comentatori. Un număr de pagini reconstituie debutul literar al autorului: amintiri, portrete de scriitori cunoscuți, evocarea atmosferei cultural-politice de la începutul deceniului al cincilea, experiențe de lectură etc. (Eugen Simion)

Preda, Marin. Cel mai iubit dintre pămînteni : în 2 vol. – Chișinău : Literatura artistică, 1990.
Vol. 1. – 374 p.
Vol. 2. – 374 p.

Romanul are forma unei largi confesiuni, fiind scris la persoana I, prin care personajul principal, Victor Petrini, iti reconstituie existenta, incercind sa-i afle sensul acesteia. A cunoscut mai multe experiente erotice (Nineta, Caprioara, Matilda, Suzy) si, din diferite motive, a esuat in toate. A studiat filozofia si, tanar asistent, avea in fata o stralucita cariera universitara, ambitionand sa creeze o noua gnoza si compunand un eseu despre Era ticalosilor. S-a casatorit cu Matilda (creand incertitudine in prietenia sa cu Petrica Nicolau, caruia aceasta ii era sotie) si a avut cu ea o fetita, dar relatia conjugala se desfasoara sub semnul unei incompatibilitati intre cei doi si se degradeaza foarte repede. In acelasi timp, datorita regimului comunist aflat la putere, datorita unor idei impotriva regimului este bagat la inchisoare, apoi dus la canal si apoi intr-o mina de plumb, unde intalneste treptele cele mai de jos ale omenirii.Aici ucide, pentru a nu fi el ucis, un gardian care il supuse unui regim extrem de dificil. Pus in libertate, e parasit de Matilda si lucreaza in serviciul de deratizare publica, prilej cu care cunoaste viata si mentalitatile mediilor sociale periferice. Ajuns in cele din urma contabil la „Oraca”, se indragosteste de Suzy, insa nu dupa mult timp, in legitima aparare il ucide pe fostul sot al lui Suzy, pe care il arunca din cabina unui teleferic, si ajunge din nou la inchisoare …
(Sursa: referatele.com)

Preda, Marin. Der Ausgewiesene. – Temeswar : Facla Verlag, 1974. – 335 p.
Este un roman în limba germană pentru cei interesați ca să-și îmbogățească vocabularul acestei limbi, dar și pentru vorbitorii acestei limbi, pasionați de cultura română.

În continuare vă orezentăm cîteva cărți care fac referințe critice la activitatea și opera scriitorului Marin Preda.

Manu, Emil. Viața lui Marin Preda. – București : Ed. Vestala, 2003. – 159 p.
Popescu, Marieta. Marin Preda. – București : Ed. Recif, 1995. – 175 p.
Spiridon, Monica. Omul supt vremi (eseu despre Marin Preda, romancierul). – București : Cartea românească, 1993. – 290 p.
Turturică, C. Cum a murit Marin Preda. – București : Isis & RAI, s. a. – 143 p.
Zane, Rodica. Marin Preda : monografie. – Brașov : Ed. Aula, 2001. – 110 p.

Ehnuel Florence. Frumosul sex al bărbaților / F. Ehnuel; trad.: M. Ion. – București : IBU Publishing, 2010. – 141 p.

Interesant titlu. Amuzant chiar. Însă, nu e vorba de un subiect cu tangență cu medicina. Din contra, e un jurnal al autoarei în care vorbește despre dragoste, pasiune și relațiile dintre bărbați și femei, mai bine zic relația dintre ea și bărbați din experiența ei.
Iată cum se începe ea: „m-am întrebat multă vreme de ce îmi plac bărbații, din moment ce numai corpul unei femei părea demn de a fi considerat frumos. Frumusețea feminină era o evidență, doar ea pătrundea în sfera simțurilor. Deși nu sunt homosecuală, îmi trăiam atracția pentru bărbați ca pe o enigmă, dacă nu chair ca pe o aberație. Unii dintre ei mă atrăgeau – mai ales chipul, ținuta, cuvintele sau laudele lor la adresa mea –, însă nici unul nu reușea să-mi distrugă această prejudecață: eram convinsă că numai atracția pentru corpul unei femei se poate cu adevărat justifica.
...
A fi văzut, a fi observat, a fi admirat fundamnetează ființa și siguranța de sine. În iubire, faptul de a vedea și de a-ți arăta sexul face ca încă un zid să se prăbușească. A fi văzut împreună cu sexul tău îți conferă un fundament metafizic. În esența sa intimă, nu la periferia, omul este esențialmente o ființă secuală. Această siguranță de a exista ca ființă sexuală îi permite să devină o ființă umană și universală, să poate ieși din această polaritate a naturii umane permită să devină o ființă umană și universală, să poate ieși din această polaritate a naturii umane pentru a se îndrepta către o fraternitate generalizată. Și nu invers.


Sursa imaginii: librariaeminescu.ro